În pădurea fermecată, lângă lac, era multă gălăgie. Peștișorul Gupi vorbise cu toți prietenii lui și îi rugase să participe și ei la marele lui plan.
Gupi, își dorea să devină priceput la aproape orice. Așa că, pe fiecare din prietenii lui, i-a rugat să îl învețe câte ceva nou.
Ariciul Crici, cel mai priceput la croșetat, și-a adus andrelele, hotărât să îl învețe și pe Gupi să croșeteze.
Ursul Tobică, expert în a ridica lucruri grele, a venit și el, hotărât să îi arate lui Gupi ce are de făcut pentru a fi și el la fel de puternic.
Mira, vulpea isteață, cea mai pricepută la desen din toată pădurea, a venit și ea lângă lac, hotărâtă și ea să îl învețe pe Gupi să picteze la fel de frumos.
Cei 3 prieteni, s-au apucat pe rând de treabă, și, fiecare a încercat să îi arate la ce e priceput și ce anume trebuie și Gupi să facă pentru a ajunge la fel.
Crici, ariciul, i-a arătat cum se folosesc andrelele. Apoi, i le-a dat lui Gupi, ca să încerce și el. Gupi, însă, a văzut că nu se descurcă și s-a dat bătut.
Când a văzut Gupi că nu e atât de ușor să croșetezi, s-a hotărât să treacă mai departe și să încerce să fie la fel de puternic ca Tobică.
Tobică venise pregătit, cu o gramadă de pietre, una mai mare ca cealaltă și era hotărât să îl pună pe Gupi să le ridice, pentru a deveni puternic.
Gupi încercă, însă deja a doua piatră ca mărime, era prea mare pentru el. N-a încercat de mai multe ori, fiindcă Gupi era un peștișor repezit, ci, a trecut direct la desenatul alături de Mira.
Vulpea Mira, a început să îi explice tot ce știa ea despre pictat. Însă Gupi nu avea răbdare. I-a luat pensula din mână și a început să deseneze, dar pictura lui nu ieșise deloc frumoasă.
Când a văzut cât este de grăbit, Mira i-a spus: “Gupi, ca să înveți lucruri noi, trebuie să ai răbdare. Nici eu și nici ceilalți nu am învățat tot ce știm, într-o singură zi.”
“Așa e, eu, ca să ajung atât de puternic, am cărat o grămadă de pietre. În fiecare zi încercam să ridic una din ce în ce mai mare și nu mă dădeam bătut până nu reușeam!”, zise Tobică.
“Da, și eu, ca să pot croșeta stăteam nopți întregi încercând. Atunci când am început, nu reușeam să fac nimic fără să mă înțep mai mereu cu andrelele”, zise și Crici zâmbind.
Și atunci, Gupi și-a dat seama că prietenii lui munciseră mult ca să ajungă pricepuți. Și s-a gândit că pentru a ajunge și el la fel, va avea nevoie de mai multă răbdare.
Gupi, și-a rugat prietenii să îl ierte că a fost așa repezit și le-a promis că va începe să aibă răbdare și că nu se va mai da bătut ușor.
Crici, Tobică și Mira, au continuat să îl ajute, și, zilnic, veneau lângă lac să îl învețe. Gupi îi asculta acum atent și făcea întocmai cum i se spune, așa că, în câteva luni, el deveni un peștișor mai puternic, destul de priceput la desen, dar și la croșetat.
Gupi, învățase acum ce e răbdarea. Și, că pentru a deveni priceput la ceva, ai nevoie de timp și de mult antrenament. Era o lecție importantă, pe care, fără prietenii lui, nu ar fi reușit să o învețe.